Iarna. Alege-ma pe mine!: Anotimpuri (volumul 1)

· Anotimpuri Libro 1 · Editura Olga
4,8
16 reseñas
eBook
254
Páginas

Información sobre este eBook

Daniel Revega este devotat carierei lui de avocat. La treizeci şi unu de ani are o carieră de succes şi se poate mândri cu aceasta, însă nu la fel de bine excelează şi în calitate de părinte. Singur de câţiva ani, fetiţa i-a rămas în grijă, doar că în loc să se ocupe personal de creşterea şi educarea acesteia, preferă să o lase pe mâna bonei.

Asta până într-o zi, când femeia decide să-şi dea demisia, chiar cu puţin timp înainte de sărbătorile de iarnă.


Disperat că nu are cu cine să-şi lase fiica, decide să o angajeze pe Aida Serdenciuc, o tânără în faţa căreia pare să-i fie imposibil să reziste. Pe cât îşi impune să o ţină la distanţă şi să se comporte grosolan, pe atât de dulce devine relaţia lor. Totuşi, lucrurile nu sunt simple şi există nenumărate motive pentru care această dragoste ar trebui să înceteze imediat.

Printre acestea se numără diferenţa de vârstă, statutul social, dar mai presus de toate, faptul că el este căsătorit.


Aida a îndurat multe de-a lungul vieţii şi tocmai pentru că ştie prin ce a trecut, nu-şi doreşte ca micuţa Julieta să ducă lipsa dragostei de mamă.


Oare este cu putinţă ca dragostea celor doi să depăşească orice obstacol?

Valoraciones y reseñas

4,8
16 reseñas

Acerca del autor

Anne K. Joy este o autoare de carti romantice din România.

Până în prezent are 34 cărți scrise (9 serii: Anotimpuri, Demonilor, Identități False, Insuficient, Promisiuni, Magia Crăciunului - 2019, Magia Crăciunului - 2018, Seria Destine Frânte, Seria Triumful Iubirii, dar și o carte fără serie - Dragoste în 30 de zile).

Anne K. Joy activează în domeniul cărților romantice încă din anul 2012 când a început să scrie la prima carte - Demonii iubirii.

Valorar este eBook

Danos tu opinión.

Información sobre cómo leer

Smartphones y tablets
Instala la aplicación Google Play Libros para Android y iPad/iPhone. Se sincroniza automáticamente con tu cuenta y te permite leer contenido online o sin conexión estés donde estés.
Ordenadores portátiles y de escritorio
Puedes usar el navegador web del ordenador para escuchar audiolibros que hayas comprado en Google Play.
eReaders y otros dispositivos
Para leer en dispositivos de tinta electrónica, como los lectores de libros electrónicos de Kobo, es necesario descargar un archivo y transferirlo al dispositivo. Sigue las instrucciones detalladas del Centro de Ayuda para transferir archivos a lectores de libros electrónicos compatibles.