Inteligența ecologică: cunoaște costul ascuns al fiecărui produs cumpărat și cum influențează acesta lumea în care trăim

· Curtea Veche Publishing
4,0
1 ressenya
Llibre electrònic
248
Pàgines

Sobre aquest llibre

Cum ar fi oare să se găsească în magazine produse care, pe lângă preţ, să afişeze pe etichete şi detalii despre modul şi condiţiile reale în care au fost fabricate? Clienţii ar putea astfel alege în cunoştinţă de cauză mărfurile, asigurându-se că nu au fost realizate cu ajutorul muncii copiilor şi că nu dăunează mediului înconjurător. Aceasta este doar una dintre întrebările de la care porneşte Daniel Goleman în încercarea de a dezvolta un nou concept - inteligenţa ecologică. Autorul propune un sistem în care cumpărătorii sunt precis informaţi asupra produselor pe care doresc să le achiziţioneze. Prin aplicarea transparenţei totale, unul dintre conceptele-cheie ale cărţii, vom putea face un prim pas către schimbarea modului de gândire şi spre responsabilizarea noastră, a tuturor, faţă de mediul înconjurător.

DANIEL GOLEMAN (n. 7 martie 1946) şi-a creat o reputaţie mondială de jurnalist şi cercetător în psihologie clinică şi ştiinţe comportamentale, domenii în care a obţinut doctoratul la Harvard. A fost redactor pentru The New York Times pe teme de ştiinţă, iar pentru articolele sale a fost nominalizat de două ori la Premiul Pulitzer. A ţinut cursuri ca profesor invitat la Harvard University şi a colaborat cu numeroase publicaţii prestigioase, printre care People, Time, Journal of Social and Clinical Psychology, Psychology Today, Publisher\'s Weekly, Journal of Transpersonal Psychology, Observer, American Journal of Psychotherapy, Journal of Consulting and Clinical Psychology sau Journal of Applied Behavioral Science. A primit un premiu pentru întreaga carieră, Career Achievement, din partea American Psychological Association. În prezent este copreşedinte al Consorţiului de Cercetare pentru Inteligenţa Emoţională din cadrul Rutgers University, instituţie ce se ocupă de identificarea celor mai bune metode de dezvoltare a competenţelor emoţionale. Drept recunoaştere a eforturilor sale de popularizare a ştiinţelor comportamentale pentru publicul larg, a fost numit membru onorific al American Association for the Advancement of Science.

De acelaşi autor, la Curtea Veche Publishing au mai apărut: Emoţii distructive (2005), Inteligenţa socială. Noua ştiinţă a relaţiilor umane (2007), Inteligenţa emoţională în leadership (2007, coautor alături de Richard Boyatzis şi Annie McKee), Inteligenţa emoţională (ediţia a III-a, 2008) şi Emoţii vindecătoare. Dialoguri cu Dalai Lama despre raţiune, emoţii şi sănătate (2008).

Puntuacions i ressenyes

4,0
1 ressenya

Sobre l'autor

Puntua aquest llibre electrònic

Dona'ns la teva opinió.

Informació de lectura

Telèfons intel·ligents i tauletes
Instal·la l'aplicació Google Play Llibres per a Android i per a iPad i iPhone. Aquesta aplicació se sincronitza automàticament amb el compte i et permet llegir llibres en línia o sense connexió a qualsevol lloc.
Ordinadors portàtils i ordinadors de taula
Pots escoltar els audiollibres que has comprat a Google Play amb el navegador web de l'ordinador.
Lectors de llibres electrònics i altres dispositius
Per llegir en dispositius de tinta electrònica, com ara lectors de llibres electrònics Kobo, hauràs de baixar un fitxer i transferir-lo al dispositiu. Segueix les instruccions detallades del Centre d'ajuda per transferir els fitxers a lectors de llibres electrònics compatibles.