Măiestrie

· Grup Editorial Litera
5.0
ביקורת אחת
ספר דיגיטלי
608
דפים

מידע על הספר הדיגיטלי הזה

Strategii verificate pentru succes professional
Dacă ne naștem toți cu un creier în esență asemănător, care prezintă mai mult sau mai puțin aceeași configurație și același potențial pentru geniu, atunci cum se face că de-a lungul timpului doar câţiva oameni par să exceleze cu adevărat și să utilizeze această putere pe care o deţinem cu toții în stare latentă? Robert Greene analizează viețile maeștrilor pentru a spulbera miturile privind geniul și a demonstra că sârguința, răbdarea, perseverența și încrederea joacă un rol mult mai mare în obținerea succesului decât simplele capacităţi intelectuale. În vreme ce alte cărți ne arată ce se întâmplă cu creierul nostru după 10 000 de ore de practică, Rețeta geniului ne dezvăluie ce se întâmplă după 20 000 de ore – nivelul pe care l-au atins Einstein, Darwin și nouă maeștri contemporani intervievați de autor. Cu ajutorul strategiilor de urmat pentru împlinirea potențialului și respectând pașii descriși în carte, ne putem dezvolta talentele cu care am fost înzestrați la naștere, astfel încât să ne găsim chemarea și să devenim lideri în orice domeniu de activitate.

דירוגים וביקורות

5.0
ביקורת אחת

רוצה לדרג את הספר הדיגיטלי הזה?

נשמח לשמוע מה דעתך.

איך קוראים את הספר

סמארטפונים וטאבלטים
כל מה שצריך לעשות הוא להתקין את האפליקציה של Google Play Books ל-Android או ל-iPad/iPhone‏. היא מסתנכרנת באופן אוטומטי עם החשבון שלך ומאפשרת לך לקרוא מכל מקום, גם ללא חיבור לאינטרנט.
מחשבים ניידים ושולחניים
ניתן להאזין לספרי אודיו שנרכשו ב-Google Play באמצעות דפדפן האינטרנט של המחשב.
eReaders ומכשירים אחרים
כדי לקרוא במכשירים עם תצוגת דיו אלקטרוני (e-ink) כמו הקוראים האלקטרוניים של Kobo, צריך להוריד קובץ ולהעביר אותו למכשיר. יש לפעול לפי ההוראות המפורטות במרכז העזרה כדי להעביר את הקבצים לקוראים אלקטרוניים נתמכים.