Pasărea vopsită

· Grup Editorial Litera
5.0
1 条评价
电子书
304

关于此电子书

Mulți scriitori au abordat tema cruzimii de care omul este în stare în numele războiului, ideologiei și urii față de semenii săi, dar puține cărți vor depăși romanul de debut al lui Jerzy Kosiński, Pasărea vopsită, în ceea ce privește descrierile tulburătoare ale ororilor și barbariilor.
Povestea lui Kosiński urmărește parcursul traumatizant al unui băiețel, în timpul anilor grei ai celui de-al Doilea Război Mondial și în perioada imediat următoare. La începutul războiului, pe când avea doar șase ani, copilul este trimis de părinții săi la țară, unde se credea că va fi la adăpost. Însă băiatul, cu părul negru și pielea măslinie, va ajunge să rătăcească singur dintr-un sat în altul, prin mlaștini înghețate și păduri întunecoase, uneori vânat și torturat de săteni și doar rareori adăpostit și ocrotit, ducând o luptă crâncenă pentru supraviețuire. Experiențele și faptele sale trec dincolo de limitele umanității, dar Kosiński nu-și abate niciodată privirea și nu permite nici cititorului să o facă. La fel ca pasărea cu penele vopsite multicolor, respinsă și apoi ucisă brutal de suratele ei care nu o recunoșteau ca fiind una de-a lor, băiatul își caută și el, zadarnic, locul printre oameni.
Jerzy Kosiński, unul dintre cei mai originali prozatori ai secolului XX, creează în acest roman clasic un univers precum cel imaginat de Hieronymus Bosch, o lume a excesului îngrozitor, a absurdului temerilor și credințelor populare, unde domnesc violența și ura nestăpânită. Cu stilul său lapidar și imaginile vii, examinând apropierea dintre teroare și cruzime, pe de o parte, și inocență și iubire, pe de alta, Pasărea vopsită este o carte chiar mai relevantă pentru societatea actuală decât a fost la publicarea sa inițială.
„Din toată proza remarcabilă care a rezultat după cel de-al Doilea Război Mondial, Pasărea vopsită de Jerzy Kosiński este mai presus de toate celelalte scrieri. O operă extraordinară și o adevărată celebrare a voinței individuale. Nimeni n-ar putea s-o citească și să rămână indiferent. Romanul acesta ne îmbogățește literatura și viețile.“
Jonathan Yardley, The Miami Herald
„Extraordinară... efectiv cutremurătoare... una dintre
cele mai puternice cărți pe care le-am citit vreodată.“
Richard Kluger, Harper’s Magazine

评分和评价

5.0
1 条评价

为此电子书评分

欢迎向我们提供反馈意见。

如何阅读

智能手机和平板电脑
只要安装 AndroidiPad/iPhone 版的 Google Play 图书应用,不仅应用内容会自动与您的账号同步,还能让您随时随地在线或离线阅览图书。
笔记本电脑和台式机
您可以使用计算机的网络浏览器聆听您在 Google Play 购买的有声读物。
电子阅读器和其他设备
如果要在 Kobo 电子阅读器等电子墨水屏设备上阅读,您需要下载一个文件,并将其传输到相应设备上。若要将文件传输到受支持的电子阅读器上,请按帮助中心内的详细说明操作。