Putem creşte copii buni într-o lume negativă!

Curtea Veche Publishing
E-kitab
304
Səhifələr

Bu e-kitab haqqında

Copiii sunt oglinda părinţilor, se spune — şi pe bună dreptate. Însă imaginea reflectată se schimbă de la o epocă la alta.


Lumea în care suntem nevoiţi să ne creştem copiii se transformă rapid. Conflictul dintre generaţii este mai acut ca oricând, iar carierele părinţilor au, de multe ori, un efect nociv asupra vieţii de familie. Mai rău, ştirile şi programele TV estompează valorile morale perene.


Zig Ziglar ne arată aici că nu sunt importante doar genele moştenite, mediul de viaţă, educaţia, anturajul sau banii. Important este şi cât timp petrecem cu copiii noştri, cum îi învăţăm ce e disciplina, în ce fel ne manifestăm iubirea părintească, ce sfaturi le dăm, câtă răbdare avem cu ei şi până unde merge toleranţa noastră.


E cazul să ne întrebăm cum ne creştem, în realitate, copiii. Îi cunoaştem, cu adevărat? Ştim ce probleme au? Ne spun ei, oare, tot ce au pe suflet? Suntem noi cei la care vin să ceară sfaturi?


Cartea aceasta demonstrează un lucru simplu, dar pe care multe familii îl ignoră cu obstinaţie: părinţii determină în mod esenţial viitorul copiilor lor.


Dacă vă doriţi copii optimişti, încrezători în sine, perseverenţi, cu umor, afectuoşi, atenţi, loiali, responsabili, devotaţi, entuziaşti şi cu o atitudine mentală pozitivă, atunci urmaţi sfaturile din această carte.


Veţi fi nişte părinţi mai fericiţi.

Müəllif haqqında

ZIG ZIGLAR (1926–2012) a fost un cunoscut orator şi autor de cărţi motiva­ţionale. S-a născut în Alabama, într-o familie cu 12 copii, şi a rămas orfan de tată la vârsta de șase ani. În tinereţe s-a înscris la facultate, însă curând a renunţat la cursuri pentru a lucra ca agent de vânzări. Din 1970, Ziglar s-a dedicat carierei de orator motivaţional, începând să ţină discursuri pe tot cuprinsul Statelor Unite. În 1975 i-a fost publicată prima carte, devenită rapid bestseller.

A fondat compania Ziglar Inc., pe care a și condus-o. Încă de la început, menirea companiei a fost aceea de a-i ajuta pe cei care doreau să-şi pună în valoare toate resursele fizice, intelectuale şi spirituale. Sute de organizaţii din lumea întreagă îi studiază cărţile, programele video şi casetele audio sau participă la cursurile de formare a angajaţilor. Ziglar a scris peste 30 de cărţi – abordând teme precum dezvoltarea personală, vânzările, leadershipul, etica, performanţa, persuasiunea, succesul profesional şi personal sau relaţiile de cuplu.

După 30 de ani de activitate, a fost distins cu Cavett Award de către National Speakers Association din SUA. A călătorit în lumea întreagă şi şi-a transmis mesajele în faţa unui public foarte eterogen, mereu cu umor, speranţă şi entuziasm. De asemenea, a avut apariţii publice alături de figuri celebre ale Americii, precum Ronald Reagan, Norman Vincent Peale, Paul Harvey, Art Linkletter şi Robert Schuller.


Bu e-kitabı qiymətləndirin

Fikirlərinizi bizə deyin

Məlumat oxunur

Smartfonlar və planşetlər
AndroidiPad/iPhone üçün Google Play Kitablar tətbiqini quraşdırın. Bu hesabınızla avtomatik sinxronlaşır və harada olmağınızdan asılı olmayaraq onlayn və oflayn rejimdə oxumanıza imkan yaradır.
Noutbuklar və kompüterlər
Kompüterinizin veb brauzerini istifadə etməklə Google Play'də alınmış audio kitabları dinləyə bilərsiniz.
eReader'lər və digər cihazlar
Kobo eReaders kimi e-mürəkkəb cihazlarında oxumaq üçün faylı endirməli və onu cihazınıza köçürməlisiniz. Faylları dəstəklənən eReader'lərə köçürmək üçün ətraflı Yardım Mərkəzi təlimatlarını izləyin.