Recolta roșie

Crux Publishing
Libro electrónico
235
Páginas

Acerca de este libro electrónico

Preoții sunt oameni. Călugărițele sunt oameni. Pastorii sunt oameni. Iar oamenii fac mizerii și mizeriile trebuie curățate cumva. Atunci când Biserica greșește, există un singur om la care aceasta poate apela pentru a face problemele să dispară. Ca atunci când tu te închini, să nu te gândești la sex, fraudă și violență. Ca liturghia să nu fie întreruptă de zgomot de cătușe. Numește-l cum dorești, dar el e cel care păstrează imaginea clerului imaculată și e bun în ceea ce face; chiar dacă nu crede în Dumnezeu.

Acerca del autor

Răzvan Teodor Coloja este un autor contemporan, născut la Oradea, unde şi trăieşte. A absolvit Facultatea de Litere (specializarea Biblioteconomie, 2001), Facultatea de Informatică (2003) din cadrul Universităţii Oradea, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, specializarea Psihologie și Masteratul de Psihologie Clinică, Consilere și Psihoterapii în cadrul aceleiași universități. În prezent este psiholog.

A activat ca publicist, fiind redactor-şef adjunct la revista „MyCOMPUTER”, redactor-şef la revista „MyLINUX”, și redactor la revista „CONNECT”.

A publicat peste 700 de articole pe tematică IT&C în ediţiile tipărite şi digitale ale Linux Magazine, Ubuntu User Magazine, Linux Pro Magazine, precum și pe site-urile de profil IT linux.com, osnews.com. Este prezent cu articole de analiză, recenzii și povestiri în reviste și pe site-uri literare, cum ar fi Caietele Oradiei, suspans.ro, revistadesuspans.ro.

Înclinat spre ficțiunea transgresivă și macabru, Răzvan T. Coloja debutează în 2009 cu romanul „Fabrica de furnici” (Ed. Vremea), iar în 2011 revine cu romanul „Recolta roşie” (Ed. Herg-Benet). În 2012 este prezent în antologia „Cercul literar de la Oradea” (coord. Marius Miheţ), alături de autori precum Theo Gușat, Mircea Pricăjan şi alții.

Un an mai târziu, povestirea sa „Luna apune întotdeauna în mare” apare în antologia „Zombii: Cartea morţilor vii”, (Ed. Milennium Books), alături de altele semnate de A. R. Deleanu, Cristina Nemerovschi, Liviu Radu, Oliviu Crâznic și alții. Tot în 2013 lansează culegerea de povestiri „Am auzit de…” în format e-book.

În primăvara anului 2015, Răzvan T. Coloja lansează romanul de factură transgresivă „Soldați ai terebentinei” la editura Crux Publishing, volumul bucurându-se pe deplin de aprecierea publicului și a criticii. Spre final de 2015 publică, la aceeași editură, romanul „Pangeea, toamna”iar in 2016, romanul „Aer și MSbP”.

Califica este libro electrónico

Cuéntanos lo que piensas.

Información de lectura

Smartphones y tablets
Instala la app de Google Play Libros para Android y iPad/iPhone. Como se sincroniza de manera automática con tu cuenta, te permite leer en línea o sin conexión en cualquier lugar.
Laptops y computadoras
Para escuchar audiolibros adquiridos en Google Play, usa el navegador web de tu computadora.
Lectores electrónicos y otros dispositivos
Para leer en dispositivos de tinta electrónica, como los lectores de libros electrónicos Kobo, deberás descargar un archivo y transferirlo a tu dispositivo. Sigue las instrucciones detalladas que aparecen en el Centro de ayuda para transferir los archivos a lectores de libros electrónicos compatibles.