Eu ţi-am luat caşcavalul!: nu fi şoarece în labirintul altuia!

· Curtea Veche Publishing
4.0
1 review
Ebook
96
Pages

About this ebook

O poveste care te pune serios pe gânduri, făcându-te să priveşti dincolo de „labirintul“ în care nu e deloc exclus să trăieşti. O carte despre leadership, inovaţie şi perseverenţă, pe care merită s-o aduci în discuţie la seminare, cursuri de formare, sesiuni de training etc.


Ce-ai face dac-ai fi şoarece şi ai trăi într-un labirint, iar cineva ţi-ar tot lua caşcavalul şi l-ar muta din loc în loc? Pornind de la această întrebare, s-au scris două cărţi extraordinare. Elementele care stau la baza lor sunt analoge: personajele sunt câţiva şoareci ce trăiesc într‑un labirint şi umblă după caşcaval. Caşcavalul reprezintă ceea ce ne dorim, iar labirintul este locul în care căutăm ceea ce ne dorim. 


Primul răspuns la întrebarea de mai sus a fost dat cu mai bine de 10 ani în urmă de Spencer Johnson în bestsellerul Cine mi-a luat caşcavalul?. Schimbarea este inevitabilă şi de necontrolat, postulează el, aşa că e inutil să te întrebi de ce lucrurile sunt aşa cum sunt. Mai bine pleci capul şi cauţi în continuare caşcavalul, până-l găseşti.


Un învingător însă, indiferent în ce domeniu lucrează, trebuie să aibă curaj să iasă din tipare, să fie capabil să-şi redefinească mediul şi să‑şi impună propriile reguli. Conştient de aceste lucruri, profesorul Deepak Malhotra de la Harvard Business School vine cu un răspuns radical diferit la întrebarea de mai sus.


 


Autorul construieşte o parabolă având în centru trei şoareci aparte şi aventuroşi, Max, Big şi Zed, ce refuză să accepte că realitatea este un dat şi că lucrurile trebuie luate ca atare. Văzându-şi liniştiţi de viaţă, celor trei li se intersectează drumurile, iar dialogul profund pe care-l poartă evidenţiază că, în loc să trăim alergând orbeşte după caşcaval, mai bine profităm de capacitatea noastră neîndoielnică de a evada din labirint sau de a-l reconfigura.


În vreme ce Johnson pleacă de la premisa că existenţa labirintului e de netăgăduit, Deepak Malhotra împrumută perspectiva orientală, susţinând că labirintul e o iluzie, că există numai în mintea noastră. Aşadar, în loc să te gândeşti cum să te descurci într-un spaţiu care, în definitiv, nici măcar nu e real, mai bine te întrebi la ce bun să accepţi o asemenea îngrădire şi pleci, ulterior, în căutarea libertăţii, depăşind graniţele închipuite ale vieţii tale.


Cartea lui Malhotra ne reaminteşte că putem să ne conturăm realităţile şi circumstanţele aşa cum ne dorim, dar numai după ce renunţăm la ingrata idee că nu suntem decât simpli şoareci în labirintul altuia. Adică după ce învăţăm să discredităm labirintul, descoperind libertatea.


„O carte excelentă care-ţi arată cum să schimbi mediul în care trăieşti şi să te bucuri de un nou început în planurile personal şi profesional.“


Deepak Chopra


Scriitor şi profesor agregat la Facultatea Kellogg de Management


„Parabola pătrunzătoare a lui Deepak Malhotra contrabalansează nesperat de bine cartea lui Spencer Johnson, Cine mi-a luat caşcavalul?. Ideea de a-ţi lua viaţa în mâini, de a fi stăpân pe ea, are un ecou puternic pentru noua generaţie de lideri adevăraţi. O carte pe care o s-o citeşti pe nerăsuflate!“


Bill George


Profesor la Facultatea de Afaceri din cadrul Universităţii Harvard şi preşedinte al companiei Medtronic


„O carte ce va stimula imaginaţia «şoarecilor» şi a managerilor. O soluţie pentru a ieşi din labirint şi a-ţi redefini viaţa şi afacerea.“


Barry Nalebuff


Profesor la Facultatea de Management din cadrul Universităţii Yale şi cofondator al companiei Honest Tea


 


Deepak Malhotra este profesor la Harvard Business School. Ţine cursuri de negociere pentru masteranzii în afaceri, derulând, de asemenea, şi o varietate întreagă de programe de formare pentru directori executivi.


Deepak a scris, împreună cu Max Bazerman, Negotiation Genius: How to Overcome Obstacles and Achieve Brilliant Results at the Bargaining Table and Beyond,calificată în 2008 de Institutul Internaţional pentru Prevenirea şi Rezolvarea Conflictelor drept o carte remarcabilă.


Sfera de cercetare a lui Deepak vizează strategii de negociere, strategii de decizie, dezvoltare de trust şi soluţionarea conflictelor de natură internaţională şi etnică. Studiile sale au apărut în publicaţii de top din domenii precum management, psihologie, politică externă şi altele. Deepak a obţinut multe premii pentru activitatea lui didactică, dar şi pentru cea de ­cercetare.


Printre activităţile profesionale ale lui Deepak se numără cursuri de formare şi servicii de mediere şi consultanţă pentru firme din toată lumea. Este, deseori, invitat să ţină prelegeri pentru asociaţii de directori precum: Young Presidents Organization, Entrepreneurs Organization şi Executive Club.


Site-ul oficial al autorului: www.deepakmalhotra.com.


Site-ul oficial al cărţii de faţă: www.RazeTheMaze.com.

Ratings and reviews

4.0
1 review

About the author

DEEPAK MALHOTRA este profesor la Harvard Business School. Ţine cursuri de negociere pentru masteranzii în afaceri, derulând, de asemenea, şi numeroase programe de formare pentru directori executivi.


Sfera de cercetare a lui Deepak Malhotra vizează strategii de negociere, strategii de decizie, dezvoltare de trust şi soluţionarea conflictelor de natură internaţională şi etnică. Studiile sale au apărut în publicaţii de top din domenii precum management, psihologie, politică externă şi altele. A obţinut multe premii pentru activitatea lui didactică şi pentru cea de ­cercetare.


Printre activităţile profesionale ale lui Deepak Malhotra se numără cursuri de formare şi servicii de mediere şi consultanţă pentru firme din toată lumea. Este deseori ­invitat să ţină prelegeri pentru asociaţii de directori precum Young Presidents’ Organization și Entrepreneurs’ Organization.


Site-ul oficial al autorului: deepakmalhotra.com.


Site-ul oficial al cărţii: RazeTheMaze.com.

Rate this ebook

Tell us what you think.

Reading information

Smartphones and tablets
Install the Google Play Books app for Android and iPad/iPhone. It syncs automatically with your account and allows you to read online or offline wherever you are.
Laptops and computers
You can listen to audiobooks purchased on Google Play using your computer's web browser.
eReaders and other devices
To read on e-ink devices like Kobo eReaders, you'll need to download a file and transfer it to your device. Follow the detailed Help Center instructions to transfer the files to supported eReaders.