Cum merge lumea

Ā· Curtea Veche Publishing
4.9
10 å‰‡č©•č«–
電子ę›ø
472
頁ę•ø

é—œę–¼é€™ęœ¬é›»å­ę›ø

Lumea pe care ne-o Ć®nfățișează Chomsky făcĆ¢nd apel la o Ć®ntreagă serie de documente istorice, unele desecretizate abia la Ć®nceputul anilor ā€™90, este una Ć®n măsură să Ć®l șocheze nu doar pe cititorul romĆ¢n, ci și pe cel de pretutindeni; este o lume față de care primul gest este acela de respingere, iar cel de al doilea ā€“ de revoltă. Ǝnsă dacă vrem să știm ā€žcum merge lumeaā€œ, adică să discernem ce se Ć®ntĆ¢mplă Ć®n spatele ușilor Ć®nchise, ceea ce trebuie să facem este nu să ne acoperim ochii, ci să ne Ć®ndreptăm atenția, pentru Ć®nceput, către deciziile militare, politice și economice luate Ć®n ultimele decenii de guvernele Statelor Unite ale Americii. Sigur că sunt lucruri despre care am prefera să nu vorbim sau să nu știm, dar trecerea lor sub tăcere nu este doar o ofensă la adresa celor care au avut de suferit de pe urma lor, ci și o modalitate de a Ć®ngădui barbariei să Ʈși facă loc, Ć®ncetul cu Ć®ncetul, Ć®n sĆ¢nul societăților și al comunităților noastre.

č©•åˆ†å’Œč©•č«–

4.9
10 å‰‡č©•č«–

ē‚ŗé€™ęœ¬é›»å­ę›øč©•åˆ†

č«‹åˆ†äŗ«ä½ ēš„åÆ¶č²“ę„č¦‹ć€‚

é–±č®€č³‡č؊

ę™ŗčƒ½ę‰‹ę©Ÿå’Œå¹³ęæ電腦
č«‹å®‰č£ Android ē‰ˆå’Œ iPad/iPhone ē‰ˆć€ŒGoogle Play 圖ę›ø怍ꇉē”ØēØ‹å¼ć€‚é€™å€‹ę‡‰ē”ØēØ‹å¼ęœƒč‡Ŗå‹•čˆ‡ä½ ēš„åø³ęˆ¶äæęŒåŒę­„ļ¼Œč®“ä½ éšØꙂéšØ地äøŠē¶²ęˆ–離ē·šé–±č®€ć€‚
ę‰‹ęé›»č…¦å’Œé›»č…¦
ä½ åÆ仄ä½æē”Ø電腦ēš„ē¶²ēµ”ē€č¦½å™Øč†č½åœØ Google Play äøŠč³¼č²·ēš„ęœ‰č²ę›ø怂
電子ę›ø閱讀å™ØåŠå…¶ä»–č£ē½®
å¦‚č¦åœØ Kobo ē­‰é›»å­å¢Øę°“č£ē½®äøŠé–±č¦½ę›øē±ļ¼Œä½ éœ€č¦äø‹č¼‰ęŖ”ę”ˆäø¦å‚³č¼ø到你ēš„č£ē½®ć€‚č«‹ęŒ‰ē…§čŖŖ꘎äø­åæƒēš„č©³ē“°ęŒ‡ē¤ŗļ¼Œå°‡ęŖ”ę”ˆå‚³č¼ø到ę”Æę“ēš„電子ę›ø閱讀å™Ø怂