Manifest Va fi revoluţie!: Criza mondială, apusul capitalismului şi noua eră

· editor - c.e.oprescu
4.2
40 則評論
電子書
124
頁數

關於這本電子書

Criza mondială este o criză de sistem şi nu poate fi rezolvată. Ea va fi tranzitată cu sacrificii mai mari sau mai mici, în funcţie de priceperea administraţiei statului.Manifest, Va fi revoluţie! sau Criza mondială, apusul capitalismului şi noua eră! a fost scrisă la finele lui 2008, după declanşarea crizei financiare din Statele Unite. Este o analiză brută a blocajului social-economic existent în lume, ca efect al globalizării. Se prezintă pentru prima dată sistemul care urmează capitalismului, noua eră numită comunionism, fundamentată pe valorile comune ale casei, pieţei şi legislaţiei.Comunionismul nu este comunism. Unii vor construi un comunionism globalist, adică neosclavagism, bazat de decizia unică a adepţilor globalizării, iar alţii un comunionism umanist, bazat pe valori democratice. Trecerea spre noua eră se va face printr-o revoluţie de catifea în Europa şi Statele Unite sau prin Revoluţie socială, pornită din Asia.Cartea are şi un supliment dedicat situaţiei României.

評分和評論

4.2
40 則評論

為這本電子書評分

請分享你的寶貴意見。

閱讀資訊

智能手機和平板電腦
請安裝 Android 版iPad/iPhone 版「Google Play 圖書」應用程式。這個應用程式會自動與你的帳戶保持同步,讓你隨時隨地上網或離線閱讀。
手提電腦和電腦
你可以使用電腦的網絡瀏覽器聆聽在 Google Play 上購買的有聲書。
電子書閱讀器及其他裝置
如要在 Kobo 等電子墨水裝置上閱覽書籍,你需要下載檔案並傳輸到你的裝置。請按照說明中心的詳細指示,將檔案傳輸到支援的電子書閱讀器。